miercuri, 4 ianuarie 2023

Thomas Newcomen - Motor cu aburi Newcomen

 

Thomas Newcomen (1663 - 1729)

Thomas Newcomen s-a născut pe data de 24 Februarie 1663 în Dartmouth, Regatul Unit. Acesta a fost un inginer englez, inventator al motorului cu abur Newcomen.

Ştiind că metodele tradiţionale de eliminare a apei din mine erau costisitoare deoarece acestea solicitau folosirea cailor şi a găleţilor dar şi că pomparea manuală a apei era un proces lent şi obositor pentru muncitori, Newcomen îşi propusese să dezvolte o pompă pentru a face viaţa mai uşoară atât proprietarilor de mine cât şi muncitorilor.

În anul 1712 acesta a inventat primul motorul cu abur la fabrica de cărbune Conygree de lângă Dudley, în West Midlands, după ce acesta a combinat ideile lui Thomas Savery şi Denis Papin. Motorul cu abur Newcomen avea un cilindru de alamă cu diametrul de 21 de centimetri şi o înălţime de peste 2 metri. Boilerul era un cazan cilindric din cupru, cu o parte superioară cu o capacitate de peste 3.000 de litri. Acesta era capabil să funcţioneze 24 de ore pe zi cu o putere de 4KW.

Până în anul 1733, au fost folosite atât pe teritoriul Marii Britanii cât şi peste hotare aproximativ 123 de motoare cu abur Newcomen. Deoarece cilindrii de alamă erau costisitori şi dimensiunile acestora erau limitate, în anii 1760  au fost introduşi cilindri mai mari, cu diametrul de până la 1,8 metri. 

Până în anul 1775 au fost construite aproximativ 600 de motoare cu abur Newcomen.

După standardele moderne, motorul cu abur Newcomen este ineficient deoarece acesta consuma cantităţi enorme de cărbune, producând poluare.

Thomas Newcomen a murit pe data de 5 August 1729 la Londra, Anglia.

Dacă accesaţi acest link puteţi vedea cum un motor cu aburi Newcomen funcţionează : https://www.youtube.com/watch?v=4DZxwGoNI5Q&ab_channel=tubeflair


Resurse utilizate :

https://www.trenfo.com/ro/istorie/biografii/thomas-newcomen-10

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/08/05/o-personalitate-pe-zi-inventatorul-thomas-newcomen-pionier-in-dezvoltarea-motorului-cu-aburi--351265

https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Newcomen

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu